poveste de seara. varianta Morocănosului

Povestea Morocănosului (Grumpy), a celor şase pitici şi a Albei ca Zăpada

(Cam egoist titlul, nu?)

   Dacă nu ştiaţi, vă zic eu acu' dragii Morocănosului, de unde provin diamantele purtate de regine şi prinţese şi safirele purtate de regi şi prinţi. (prea mulţi de "şi"?) :) 

   Ei bine, diamantele şi safirele sunt extrase dintr-o mină adâncă... De o echipă voinică formată din 6 pitici şi Morocănosul, o echipă extrem de bine organizată, ca să nu mai zic, profesionistă.

   Acu' vă gândiţi: “Ce de bani făceau piticii ăştia în frunte cu Morocănosul”, dar să ştiţi că nu e aşa, ei trăiau modest într-o căsuţă îngrijită, poate prea îngrijită… mobilată minimalist, suficient de spaţioasă pentru cei 7 locuitori ai ei. Un pic cam straniu ar fi faptul că dormitorul era la comun, e drept fiecare în pătuţul lui, dar mă gândesc de ce să doarmă în aceaşi camera fără pic de intimitate…

   Colac peste pupăză, nu era nici ţipenie de femeie în căsuţa lor, aş zice că era un grup de pitici gay, asta dacă nu l-aş cunoaşte pe Morocănosul care ştiu sigur că nu s-ar combina cu cineva de acelaşi gen... 

   Ah, mi-am amintit numele unuia din cei 6 pitici, îl chema Mutulică... bietul de el, un pic cam chel şi cu urechile clăpăuge, dar un tip simpatic de altfel şi singurul fără barbă dintre pitici. Hmm... ciudat dacă mă gândesc mai bine: pitic fără barbă... dar poate face parte din altă specie de pitici. :)

   Aşa...

   Acu vă povestesc o mică istorioară... povestită la rândul ei de către... ia ghiciţi? 

Morocănosul... şi primul contact cu o femeie refugiată în casa lor.

   “Să vezi şi să nu crezi ce am păţit acu câteva săptămâni. Mă întorc de la muncă eu şi cu piticii mei, intrăm în casă, ne lăsăm sculele în debara şi mergem în bucătărie să luăm cina ca de obicei. Masa era mişcată scaunele lipite unul de altul, mâncarea întinsă pe masă şi aproape în totalitate consumată. Unul din pitici începe să facă crize de isterie, să ţipe că cineva i-a mâncat ciorba de legume, cineva i-a mişcat scaunul fixat la milimetru în poziţia ideala de stat la masă, şi începu să se tăvălească pe jos de nervi. Apoi eu m-am dus în dormitor să scap de gălăgie şi acolo, întinsă pe 3 paturi zăcea o făptură minunată, adormită parcă într-un vis frumos. Până să mă dezmeticesc din fantezia mea au apărut şi ţaţele de pitici."Uite mă! Nu e de ajuns că mânâncă şi strică ordinea din bucătărie dar mai şi leneveşte pe paturile noastre care erau atât de minunat aranjate".

   Eu mai cutezător, m-am apropiat de ea, de chipul ei atat de fermecător ziceai că e un înger căzut din rai direct în paturile noastre, am cercetat-o cu sfială. E drept că avea un chip frumos dar şi decolteul era generos, găzduia parcă doi bulgări mari de zăpadă, de zăpadă zic... erau aşa de albi şi atât de rotunzi... nu mai zic că mi se face poftă de o îngheţată.

   Dar îmi scăpă porumbelul... Uite la ea, e Albă ca Zăpada! Nu sunt drăguţi? Pardon, nu e drăguţă? Ruşinat, m-am retras în spate la cei 5 pitici, între timp apăru şi istericul dar se calmă când văzu acolo întinsă făptura aceea minunată... raza lunii îi lumina chipul ca în basme...

   Nici unul dintre noi nu reuşeam să adormim, ne imaginam tot felul de scenarii: cum a ajuns la noi, ce o sa facem cu ea când se trezeşte? Eu devenisem din ce în ce mai sceptic, era ceva prea frumos ca să fie adevărat. Când i-am văzut pe cei 6 cât de enuziasmaţi au devenit datorită prezenţei ei am rămas cu un gust amar, chiar nemulţumit când au început să cânte şi să se veselească” 

(Eiii… dragii moşului acuma ştiţi de ce pe Morocănos îl cheamă aşa... Nu v-aţi dat seama? Chiar e simplu, pentru că e morocănos, nu zâmbeşte, e mereu nemulţumit şi al naibii de sceptic. Dar să revenim la poveste.)

   “Veni dimineaţa şi Albă ca Zăpada se trezi, îşi scoase capul pe fereastră şi începu să cînte la soare, la flori, la animale şi exact ca în basme acestea cântau cu ea... prea siropoasă devine povestea, dar să vezi cei 6 pitici cum se dădeau peste cap să o mulţumească! I-au pregătit cafeaua şi au servit-o cu cereale şi lapte în cea mai mare oală pe care o aveam..

   Şi aşa facurăm cunoştiinţă cu ea, apropo numele real nu îl cunoaştem, că nu vroia, nici în ruptul capului sa îl zică, aşa că Albă ca Zăpada o strigam.

   După micul dejun a trebuit să ne grăbim la muncă aşa că am lăsat-o în căsuţa nostră. Eram un pic îngrijorat că ar putea să fure şi să fugă cu averea mea, dar mi-am adus aminte că nu am nici o avere aşa m-am liniştit.

Când ne-am întors, casa era lună şi masa era bec, nu că furase ci făcu curăţenie, pregătise şi cina... era un miros ce îţi lăsa gura apă.

Veselă, jovială, încântătoare, suspect de încântătoare, ne invită la masă, dar ne pune condiţia să ne spălăm pe mâini. Noi, care nu ştiam cum se foloseşte apa, ne tot codeam. Dar ea a zis hotărât şi zâmbitoare să ne arătăm palmele. Cei 6 fraieri, că altfel nu le pot zice repede au arătat palmele lor muncite. Albă ca Zăpada văzând palmele lor ne-a ameninţat că dacă nu ne spălam pe mâini nu primim desert... şi ne arătă un tort cu fructe foarte apetisant. Toţi au fugit să se spele pe mâini. Eu nu, că nu aveam de ce. Să îi vezi cum se coteau care să îşi bage primul mâinile în apă, mai comentau ba că e udă, ba că e rece iar eu stăteam şi râdeam în sinea mea. "Le-am zis eu că îi dă un deget o să le ia toată mâna. Se lasă uşor manipulaţi, dar eu îmi ţin poziţia, clar nu imi dă ea ordine."

   Ca să nu adormiţi ca la varianta babei, mai scurtez un pic din poveste că Morocănosul devine plictisitor cu morocăneala lui. Albă ca Zăpada îşi dădu seama că el era puţin diferit decât ceilalţi şi încercă să îl mai înveselească. Într-o zi l-a invitat la o bere şi s-au împrietenit. L-a făcut să zâmbească iar celor 6 pitici nu le venea a crede... Morocănosul putea şi ştia să zâmbească...

   Povestea ar continua ea... dar aici e vorba de tâlcul ei, cum din neant apare cineva în viaţa noastră şi ne imprimă un zâmbet larg în fiecare zi. Poate până la adânci batrâneţi, nu se ştie... important e să nu fi Morocănos, iar dacă eşti şi te întâlneşti cu Albă ca Zăpada acceptă invitaţia ei la o bere şi îţi garantez că vei zâmbi.

    Aveţi şi un bonus din partea Morocănosului :) 

love, live, life

rămas bun...

o să-mi fie dor de Dvs. ... de poveştile de după-amiaza pe terasă.
o să-mi fie dor să mă certaţi că fumez.
am avut multe de învăţat de la Dvs. ... păcat că mi-am dat seama de asta când era prea târziu.
v-am admirat mereu iubirea pentru soţie. şi ştiu că azi aţi fost amândoi alături de noi toţi, în biserică. şi ne-aţi zâmbit cu drag. au curs câteva lacrimi... şi cred că pentru prima dată, au fost lacrimi de bucurie şi nu de durere.
îmi aduc aminte prima noastră discuţie despre moarte... de atunci, încerc să accept moartea. încă mai am de muncă :)
ar fi atât de multe de spus... dar mă opresc aici.  o să vă ascult / citesc interviurile cu drag, cu zâmbetul pe buze. mulţumesc din suflet pentru toate învăţăturile din ultimii 4 ani şi... odihnă plăcută.

cu drag,
certăreaţa de la etaj.

love, live, life
w

poveste de seară

dragii babei,

în seara asta o să vă adorm subit cu frumoasa poveste "Albă ca zăpada şi cei 7 pitici"- varianta babei.
ia să vă aud în cor cine e piticul norocos. dau bomboane înainte de culcare. nu mai pupaţi voi aşa festin curând... hai!

deci... cin' să fie? Hap-Ciu? sau poate Bucurosul? parcă seamană cu Somnorosul... nuuuuu. e însuşi Morocănosu'. da' o să îl numim generic Grumpy, că ne plac americănismele. da?

a fost o dată bla bla bla o prinţesă. tânăra domniţă o avut părinţi cu imaginaţie puţină, părerea mea, când i-au pus un nume ca Albă ca zăpada. în fine.
într-o zi, acu tzşpe ani, îl întâlneşte pe Grumpy şi ceata de pitici. până nu demult, de câte ori se întâlneau prin pădurea fermecată abia dacă îşi rosteau un amărât de salut. asta până într-o zi, când Alba se îneacă cu un măr otrăvit (destinat altei prinţese, din altă poveste) iar Grumpy al nostru o salvează în ultima clipă. Stimabilei îi vine să sară în sus de bucurie că trăieşte datorită piticului şi, în semn de recunoştinţă, se decide să îl scoată la o bere. i-a luat ceva timp să îl convingă da' cumva l-o dat gata (acum ştiţi de ce îl cheamă Grumpy pe pitic, da?).
no şi o baut oamenii o bere, două, trei.  dupa bere, erau deja prieteni.  şi nu din cauza berii... nu vă gândiţi repede la prostii.
partea frumoasă a poveştii urmează acum. Grumpy ştie să zâmbească. şi zâmbeşte frumos şi mai des. încet se deschide şi îşi trăieşte viaţa de pitic frumos, aşa cum ar trebui.

copii mei, văd că aţi adormit deja. aşa de tare v-am plictisit că aţi adormit buştean, cu toate dulciurile din dotare. no, în cazul asta tre să mă las de meseria de povestitor şi să mă fac măturător de stradă :))

o mică concluzie, dacă îmi permiteţi, înainte de demisie:
să zâmbim, să fim fericiţi şi să îi fericim şi pe cei din jurul nostru, să ne bucurăm de ce primim şi avem, să îi bucurăm şi pe cei dragi nouă. sună bine, aşa? te şi simţi bine! ;)

noapte bună dragii babei,
w

de-a râsu', plânsu'

zic să ne jucăm, da?

în meniul de azi avem goange şi ursuleţi :) care se joacă... şi joaca asta strică ceva ce putea fi atât de frumos şi pur... no, amu când eşti batman, dai din aripi ca el :|.
şi ca să ne întelegem mai bine, luăm fiecare ingredient şi îl analizăm. să vedem ce iasă. ghiveci sau nu ghiveci.

goanga
- copil de treabă. suflet bun. un pic cam plin de el. nu prea ştie ce vrea. îşi complică viaţa singur. îi place să fie alintat ca un pisic, dar cui nu îi place? 
- are simţ al umorului. multe calităţi, serios. îl cam deranjează adevarul spus în faţă. da îi trece. sau vreau eu să cred că îi trece.
- căpos. îi spui frumos, îi explici, îi dai argumente. întelege. îţi dă dreptate da' nu face nimic în privinţa asta. nu înaintăm. lăsăm goanga-n pace. nu atentăm la nimic.

ursuleţu'
- copil de treabă. suflet bun. până aici seamană ingredientele. are tupeu. amuzant. glume bune. da' să nu exagerăm cu laudele că se umflă-n pene mai ceva ca un păun + că postu' ăsta nu i se adresează lui.
- construieşte casa, masa, piscina, aduce pisică şi căţel. da' se mai satură. şi se satură. şi îi spune. şi ne oprim aici. sprijinim ursuleţu' dacă vrea sprijin. da' nu atentăm la nimic.

ce rezultă? ghiveci sau nu ghiveci. înca nu se ştie. aflăm curând.
ce ar fi putut rezulta? ca să păstrăm tema culinară: o 'mâncare' bună, gustoasă. sau una bună dar nu la fel de gustoasă. depinde de ei, nu de bucătar.

concluzia: love, live, life. cu cap, bun simţ şi măsură. :)

bonus: o porţie de papanaşi :)

w

uneori... de cele mai multe ori...

... ne îndrăgostim de cine nu trebuie.
... ai grijă ce îţi doreşti. s-ar putea să se întâmple.
... ne dorim ceva prea mult iar când obţinem acel ceva ne dăm seama că nu ne foloseşte.
... suntem nişte egoişti şi ignoranţi.

... facem mai mult rău decât bine. mai mult sau mai puţin conştient.
... dăm celor din jur sfaturi de care nu ţinem cont când e vorba să le aplicăm în viaţa noastră.
... fugim de responsabilităţi. de orice natură.

ce rămâne de făcut? ne învăţăm lecţiile sau ne afundăm mai tare în beznă. inspirăm adânc şi mergem mai departe. :) keep on smiling at me :)

love, live, life :)

dragă dom'le primar,

îndrăznesc să îţi adresez această umilă 'scrisoare', în speranţa că 'cineva' o va citi şi într-o oarecare măsură o să ţină cont de ea... sau nu.
aşadar, le iau pe puncte, că aşa îmi place mie. punctat.
1) jos pălăria pentru realizările din ultimii 7 ani. da nu prea jos, că te transformi în balon. diferenţă mare între matale şi anteriorul nu este. celălalt nu a avut atâtea posibilităţi de finanţare. ghinionul lui, zic.
2) centrul oraşului: lucrarea în sine lasă mult de dorit. ideea de la care s-a plecat nu cred că a fost rea. deşi încă stau şi mă întreb ce fel de oameni "conduci". nici nu cred că vreau să ştiu câţi bani s-au investit (a se citi împrumutat de la bănci) şi câţi s-au băgat prin buzunare pe la unii, alţii. mai bine nu. plus, proiectantul a avut probabil un vis urât cu o noapte înainte de a pune pe hârtie planul. numa zic.
dacă îmi amintesc bine, înainte de inaugurare, era vorba că toate evenimentele care implică flux de oameni, se vor organiza în celălalt 'centru'... ca să nu se strice dalele, să nu le murdărească (a se citi sparge, strica) plătitorii de taxe. no, la naiba! că zilele oraşului, anul ăsta, fix pe dalele alea lumea şi-a lăsat gunoaiele.... :| şi erau nişte amărâţi care  încercau să le spele... că deh, oraş european, centru la fel de european... trebuie spălat. era un nene, rădea guma lipită de oameni fără bun simţ. asta cu bunul simţ al cetăţenilor e o altă discuţie. nu facem ghiveci acum.
3) fântânile arteziene. alt vis urât. nici un pic de bun gust la broaştele alea de scuipă apă. OMG! mai are rost să zic? nu mai bine se investeau banii ăia în ceva util oraşului? nu în fântâni, broaşte şi alte urâţenii?

mă opresc aici. dar vine şi continuarea.


love, live, life