de ceva timp folosesc destul de des mijloacele de transport in comun si din reflex mai studiez oamenii din autobuz. izvor desecat de sentimente... soc, admiratie, greata, alaturi de o grimasa, un zambet...
e foarte interesant de analizat sentimentele pe care le ai cand esti inconjurat de oameni pe care nu ii cunosti dar care iti transmit atatea... bine, asta daca constientizezi si accepti (am gasit o postare draguta referitoare la relationare. explica autorul foarte frumos, nu o mai fac si eu.).
sunt pusa in situatia de a fi atinsa de multi oameni, mai ales daca autobuzul e plin ochi de oameni. atunci trebuie sa ma 'apar' cumva de avanlansa de informatii... ieri, dupa ce autobuzul s-a mai golit, urca o domnita de etnie roma/rroma (nu vrem sa discriminam pe nimeni, da? invatam sa avem rabdare si sa nu judecam oamenii dupa culoare, miros, religie, etc.) cu 3 bucati dupa ea. 2 copilasi mai marisori si 1 bucata bebelus la ea in brate. cand s-a uitat bebelusul ala la mine am inlemnit... imi venea sa imi dau palme sa imi revin. prima reactie a fost de repulsie, recunosc. nu stiu de ce dar asta am simtit. avea niste ochisori albastri, o fata micuta, rotunda, niste mucisori ii curgeau din nasuc, niste saliva pe bluza la domnita... in sfarsit. si se uita el la mine cu ochisorii aia ai lui si parca incerca sa imi zica ceva. m-am dezmeticit si am trecut de la senzatia de repulsie la un fel de compasiune. nu m-am prins ce voia el sa imi transmita dar am simtit compasiune. dupa mirosul domnitei de lemne arse imi imaginez ca traiesc in 'anumite' conditii, nu tocmai sanatoase. ne-am tot uitat plini de uimire unul la celalalt pana am ajuns in statie si am coborat.
imi doresc mult ca anumiti oameni sa lase placa invechita cu 'suntem discriminati ba!' si sa lupte mai mult pentru un trai mai bun. sa vina si de la ei un feedback constructiv. vorba aia: dragoste cu forta nu se poate.
parerea mea, oricat s-ar zbate anumite ONG-uri pentru ei si chiar ei nu isi dau un minim de interes pentru binele lor apai cu scuzele de rigoare dar isi merita cumva soarta. si sa nu se mai mire ca oamenii ii mai eticheteaza... pardon. ca sunt discriminati.
iar am facut un ghiveci aici. am plecat de la o idee si am terminat cu alta. mno. macar imi fac putin ordine in debara cu ocazia asta;)
love, live, life
w
miercuri, 19 octombrie 2011
duminică, 2 octombrie 2011
de-a rasu plansu' (2)
am mintea mai încâlcită uneori. şi îmi e destul de greu să o descâlcesc. de cele mai multe ori, mai las câteva noduri şi 'pe mâine'. 'pe mâine' se tot amână şi din păcate, nodurile alea nu se deznoadă de la sine... niciodată. tot la mine ajung.
încerc să îmi pun ordine în gânduri dar sunt atâtea uneori, încât am impresia că mă afund tot mai tare într-o gaură cu pereţi netezi... şi nu îmi dau seama cum o să ies la suprafaţă. de cele mai multe ori găsesc soluţia pe parcurs. şi mulţumesc îngeraşilor care sunt lângă mine şi lui Doamne Doamne că m-i trimite :)
............................
pentru a nu ştiu câta oară, am realizat cât de naivă pot să fiu uneori. unii oameni (nu că ar fi vreo noutate) se folosesc de mine şi de naivitatea mea. şi după un timp, tot ei se simt trădaţi :| mda... să nu fim trişti, da? oamenii vin şi pleacă în viaţa fiecăruia din noi. atâta poţi, atâta dai. nu e sfârşitul lumii. în acelaşi timp, e foarte interesant de observat un om. sau o situaţie. şi e şi mai interesant să te bufnească râsu' când faci anumite conexiuni în mintea ta aia încâlcită.
o poveste care putea fi frumoasă s-a terminat relativ trist. cam asta se întâmplă când fugi după 2 iepuri şi la final rămâi cu mâinile în buzunar şi multă ciudă. eşti şi tu conştient/ă unde ai greşit. dar nu ai recunoaste în ruptul capului că oamenii care îţi voiau doar binele au avut dreptate. ba din contră. tot tu ai pretenţii. şi te simţi trădat/ă. de ce nu te mai sună... de parca sunt căţeii tăi... să cerşească atenţie la nesfârşit şi să primească în schimb firimituri... dragoste cu forţa nu se poate, vorba aia... de la un timp se duce naibii comunicarea, încrederea, dragostea... tot. rămâne doar un gust amar şi speranţa că o să te trezeşti până nu e prea târziu.
poate că ar trebui să gândesc mai puţin şi să mă las de 'meseria' de a observa oamenii. nu o fac întodeauna, dar se întamplă. dacă nu aş vedea atâtea ar fi mai bine, nu? aş ajunge la fel de ignorantă ca majoritatea.
de fapt, pot observa în continuare. eventual, aş putea să îmi ţin gura mai des şi să îmi ascult mai cu spor îngeraşii... sper să îşi asculte toţi cei dragi mie îngeraşii care urlă cu disperare (câteodată) în mintea lor, pentru o lume mai bună. mai curată şi cu mult mai multă iubire şi mult mai puţină răutate, ignoranţă...
............................
parcă mi-am mai ordonat gândurile cât am scris postul ăsta... mă simt mai bine, oricum.
mulţumesc.
mâine e o nouă zi. un început de săptămână. să zâmbim deci :)
love, live, life
w
încerc să îmi pun ordine în gânduri dar sunt atâtea uneori, încât am impresia că mă afund tot mai tare într-o gaură cu pereţi netezi... şi nu îmi dau seama cum o să ies la suprafaţă. de cele mai multe ori găsesc soluţia pe parcurs. şi mulţumesc îngeraşilor care sunt lângă mine şi lui Doamne Doamne că m-i trimite :)
............................
pentru a nu ştiu câta oară, am realizat cât de naivă pot să fiu uneori. unii oameni (nu că ar fi vreo noutate) se folosesc de mine şi de naivitatea mea. şi după un timp, tot ei se simt trădaţi :| mda... să nu fim trişti, da? oamenii vin şi pleacă în viaţa fiecăruia din noi. atâta poţi, atâta dai. nu e sfârşitul lumii. în acelaşi timp, e foarte interesant de observat un om. sau o situaţie. şi e şi mai interesant să te bufnească râsu' când faci anumite conexiuni în mintea ta aia încâlcită.
o poveste care putea fi frumoasă s-a terminat relativ trist. cam asta se întâmplă când fugi după 2 iepuri şi la final rămâi cu mâinile în buzunar şi multă ciudă. eşti şi tu conştient/ă unde ai greşit. dar nu ai recunoaste în ruptul capului că oamenii care îţi voiau doar binele au avut dreptate. ba din contră. tot tu ai pretenţii. şi te simţi trădat/ă. de ce nu te mai sună... de parca sunt căţeii tăi... să cerşească atenţie la nesfârşit şi să primească în schimb firimituri... dragoste cu forţa nu se poate, vorba aia... de la un timp se duce naibii comunicarea, încrederea, dragostea... tot. rămâne doar un gust amar şi speranţa că o să te trezeşti până nu e prea târziu.
poate că ar trebui să gândesc mai puţin şi să mă las de 'meseria' de a observa oamenii. nu o fac întodeauna, dar se întamplă. dacă nu aş vedea atâtea ar fi mai bine, nu? aş ajunge la fel de ignorantă ca majoritatea.
de fapt, pot observa în continuare. eventual, aş putea să îmi ţin gura mai des şi să îmi ascult mai cu spor îngeraşii... sper să îşi asculte toţi cei dragi mie îngeraşii care urlă cu disperare (câteodată) în mintea lor, pentru o lume mai bună. mai curată şi cu mult mai multă iubire şi mult mai puţină răutate, ignoranţă...
............................
parcă mi-am mai ordonat gândurile cât am scris postul ăsta... mă simt mai bine, oricum.
mulţumesc.
mâine e o nouă zi. un început de săptămână. să zâmbim deci :)
love, live, life
w
Abonați-vă la:
Postări (Atom)